Skip to Content Skip to Content


Instrument de autoreflecție pentru profesori bazat pe Cadrul de referință al competențelor pentru cultură democratică

SCOPUL ACESTUI INSTRUMENT

Scopul acestui instrument este de a însoți profesorii și multiplicatorii (persoane care diseminează cunoștințe și bune practici în rândul altor educatori) în acest proces și în munca lor cu Cadrul de Referință al Competențelor pentru Cultura Democratică (CRCCD) al Consiliului Europei. Acesta poate fi utilizat ca un punct de pornire pentru a vă familiariza cu CRCCD, dar poate fi văzut și ca un sprijin general pentru a auto-reflecta asupra predării și competențelor democratice. Acest instrument vă poate ghida și structura traseul dvs. de explorare și dezvoltare a rolului și practicii dvs. ca profesor, permițându-vă în același timp să decideți cât timp și cât efort doriți să îi dedicați.

STRUCTURA INSTRUMENTULUI

  • Descoperirea modelului de competențe pentru cultura democratică
  • Încălzire: familiarizarea cu observarea, reflecția și autoreflecția asupra CDC
  • Modulele: module de reflecție care urmează temele centrale ale proiectului Consiliului Europei „Liber să vorbești, în siguranță să înveți - școli democratice pentru toți”. Modulele pot fi realizate în orice ordine; fiecare modul este o unitate separată, independentă.

Indiferent dacă aveți deja experiență sau auziți pentru prima dată despre CRCCD - acest instrument poate deveni un însoțitor în viața dumneavoastră profesională.

ÎL PUTEȚI UTILIZA:
  • Pentru a vă familiariza cu procesul de reflecție
  • Din când în când pentru a stimula reflecția
  • Într-un mod structurat în munca dvs. de zi cu zi
  • Ca un „curs” în formarea dvs. ca profesor
  • Pentru reflecția în cadrul echipei

Câteva puncte de plecare posibile și modalități de utilizare a TRT

CRCCD vă este deja familiar:
=> Puteți începe cu reflecții personale în secțiunea de familiarizare sau puteți alege direct un modul tematic care vă interesează.

CRCCD vă este oarecum familiar, dar unele aspecte nu vă sunt clare::
=> Puteți da un test. Dacă obțineți un scor perfect, puteți face ceea ce este indicat mai sus. Dacă nu, vă recomandăm să citiți rezumatul CRCCD și apoi să dați din nou testul

Acum descoperiți CRCCD:
=> în funcție de stilul dumneavoastră de învățare și de lucru, puteți alege una dintre opțiunile descrise mai jos (dar puteți, de asemenea, să vă construiți un mod personal de a lucra cu acest instrument)

Dacă preferați mai întâi să vă clarificați anumite concepte, începeți prin a citi CRCCD, dați testul, apoi treceți la celelalte secțiuni.
Dacă preferați să faceți ceva, să explorați ceva practic și să clarificați concepte numai atunci când și dacă este necesar, atunci selectați orice modul tematic și, când simțiți nevoia, citiți rezumatul CRCCD și clarificați conceptele relevante.
Dacă preferați să reflectați mai întâi asupra dvs. și apoi să vă gândiți la concepte și / sau practică, începeți cu secțiunea de familiarizare

DESPRE INSTRUMENT

Puteți descărca cele trei volume ale CRCCD de pe site-ul relevant. Pentru scopul instrumentului de auto-reflecție au o deosebită importanță, Volumul 1 “Context, concepte și model de competențe”, și Volumul 3 ”Recomandări pentru implementare” (Curriculum, Pedagogie, Evaluare, Formarea cadrelor didactice, Abordarea la nivelul întregii școli, Dezvoltarea rezilienței la radicalizarea care duce la extremism violent și terorism).